Dacă doriți să călătoriți pe drumul conacelor, în ‘Ținutul celor trei scaune’, cum era cunoscută pe vremuri această regiune, în Micloșoara, există un castel unde dragostea pentru detalii și respectul pentru istorie s-au păstrat și s-au transmis mai departe în forma unui muzeu.

‘Non est mortale quod opto’ – ‘Ceea ce doresc este nemuritor’.

Castelul Kálnoky din Micloșoara este nemuritor, așa cum și-a dorit  Kálnoky István atunci când a scris pe frontonul casei sale aceste cuvinte.

Călătoriile Antoniei

Domeniul nobiliar Kálnoky, un fost conac de vânătoare din Micloșoara, a fost transformat  într-un muzeu – Muzeul Vieții Transilvănene – un portal în timp prin care ni se prezintă istoria castelului și a familiei cu același nume,  istorie care  se întinde pe mai mult de cinci secole.

Există și o legendă care spune că un rege al Ungariei, aflat la vânătoare pe aceste meleaguri, a fost salvat de la moarte de către un precedent al familiei Kalnoky, acesta din urmă omorând cu o săgeată ursul care s-ar fi năpustit asupra regelui. Drept răsplată, regele i-a dăruit tânărului Kálnoky titulatura de conte,  laolaltă cu mai multe domenii în Miklósvár. Iar ursul săgetat a devenit blazonul familiei.

Lăsând legendele deoparte, istoria familiei Kálnoky poate fi urmărită încă din epoca medievală, această familie fiind atestată documentar, în estul Transilvaniei, încă din 1252, cele două moșii principale fiind la Micloșoara și la Izvorul Crișului.

Atmosfera de epocă te întâmpină de la intrare, cu aleea de castani, care iți deschid drumul spre curtea castelului, unde a fost amenajat un frumos parc în stil renascentist și un  iaz  cu foișor, care ne amintesc că, pe vremuri, exista aici un lac și chiar și o gradină botanică din care s-au mai păstrat doar niste specii de arbori mai rari.

Odată ajunși la castelul din Micloșoara, aveți  posibilitatea de a înțelege ce însemna viața nobililor din zonă, atât  prin obiectele recuperate, donate sau cumpărate, cât și prin arme autentice rămase din luptele duse de Kálnoky cu turcii, prin scrinuri și sobe spectaculoase rămase mărturie peste timp sau prin  reconstituiri ale vestimentației de epocă, sau chiar un pian Streicher original, același model pe care îl folosea și Johannes Brahms.

Muzeul ocupă întregul parter al fostului conac de vânătoare din Micloșoara și nu poți să nu rămâi impresionat de frumusețea camerelor  și atenția deosebită pentru detalii.

Aș menționa cu precădere:  Salonul de gală (unde renascentismul târziu și barocul timpuriu se îmbină perfect) „Casa doamnei” (unde ni se prezintă viața doamnelor de la castel și obiecte delicate, sticlărie, un colț amenajat pentru broderie și citit) și „Casa stăpânului” (unde ni seprezintă arme din luptele cu turcii sau covoare turcești). Atmosfera unei bucătării de castel de secol XVIII este redată în pivnița castelului, acum spațiu pentru mesele festive care se organizează aici.

Și, dacă până acum nu ați fost convinși, puteți rămâne în atmosfera aceasta, având posibilitatea să vă luați cazare în zonă, într-una din cele cinci case de oaspeți ale familiei, aflate chiar în Miclosoara, gospodăriile redând caracterul tradițional zonal. Astfel puteți să fiți musafiri ai unei comunității acesteia, fiecare locșor din ele transportându-vă în timp. De fapt, aceasta a fost și  ideea familiei Kálnoky; de a  le arăta celor care le trec pragul cum se trăia în Ținutul Secuiesc în secolele trecute, fără tehnologie, în comuniune perfectă cu natura.

Vă pot spune că în niciuna dintre case nu există televizor, așa că vă puteți  deconecta total de viața tumultoasă de la oraș și vă puteți  dedica timpul liber lecturii si relaxării.

De asemenea, vă puteți închiria o bicicletă, cu care puteți descoperi dealurile din împrejurimi sau puteți opta pentru o plimbare cu căruța cu cai sau, de ce nu, puteti sa vă luati câteva ore de echitație.

Și, pentru că zona este excelentă pentru birdwatching, iar Contele Tibor
Kálnoky este ornitolog, acesta pune la dispoziție două binocluri profesionale – Swarowski pentru ca iubitorii de păsări să poată vedea speciile rare de aici.

La Micloşoara, un castel  și o poveste au fost readuse la viaţă. Contele Tibor
Kálnoky, cel care este urmașul acestei familii nobile, se ocupă să ducă moștenirea mai departe și dorește să ne facă parte din povestea sa.

Pentru că, nu-i așa:

Non est mortale quod opto – Ceea ce doresc este nemuritor.

Mai jos vă las cateva informații despre cum să ajungeți la Castelul Kálnoky și cât vă costă:

  • Din Bucureşti ajungi la Micloşoara în 3h30, timp aproximativ în care parcurgi cei 200 de km. Din Braşov,  aveți două posibilități, ambele de o ora , fie Brașov – Feldioara-Măieruş-Belin-Aita Mare-Micloşoara, fie Brașov – Sânpetru – Bod – Araci – Belin – Aita Mare – Micloşoara.  Ca idee, trebuie să urmezi șoseaua Brașov – Baraolt.
  • Castelul Kálnoky – Muzeul Vieții Transilvănene este deschis:

           Joi- Duminică: 11:00-16:00

           Luni-Miercuri:  închis

  • Vizitele ghidate se desfășoară din oră în oră și, în aceasta perioadă, trebuie să sunați să vă faceți rezervare. Nu se poate vizita castelul în grup mai mare de 6 persoane.
  • Pentru rezervări sunați la numărul de telefon: +40 (743) 221 101

Bilete de intrare costă 20 Ron pentru adulți, iar pentru copii, locuitorii comunităților din zona Baraolt și pensionari biletul costă 10 Ron

  • Despre Casele de oaspeți: mai multe detalii găsiți aici.

Până data viitoare, la cât mai multe călătorii frumoase și destinații interesante!

Cu drag,
Antonia

Subscribe to our newsletter:

You might also enjoy:

2 Comments

  1. Felicitari Delia pentru aceste articole. Ma bucur tare ca ai ajuns și la Miklosoara, la castelul Kalnoky. Avem o tara minunata și tu o faci și mai frumoasa prin blogul tău. ♥️

Leave A Comment

Your email address will not be published.